În anul 2000 eram trei traducători cu o experiență de la 0 la 3 ani și doream cu entuziasm să fim de folos publicului larg din Iași. Se pleca mult din țară în acei ani, era încă o perioadă incipientă în antreprenoriat și ne specializam atât pe acte de studii, cât și pe documente comerciale.
De atunci echipa noastră s-a mărit constant și a făcut o parte din istoria Iașului: am asistat la valurile de plecări, la reveniri, la creșteri de firme, la decăderi, la Schimbare. Oamenii au făcut mereu parte din istoria noastră, așa cum și noi facem parte din istoria vieții lor.
În timp am acumulat o bogată experienţă profesională în traduceri și interpretariat profesionist și am văzut de mii de ori ce își doresc oamenii: să lucrăm repede, bine şi la preţuri convenabile.
Toate cunoștințele strânse, resursele şi timpul sunt folosite pentru a realiza constant comenzile orașului la cele mai înalte standarde. Fiind o echipă, ne putem organiza astfel încât să răspundem prompt celor mai urgente nevoi. Prețurile nu reprezintă decât o mică parte din plus-valoarea pe care expertiza și dedicarea noastră o adaugă documentelor dumneavoastră.
Traducere din |
Albaneză
|
in |
Romana
|
Numărul de pagini | Pret estimativ: 60 lei |
Preţul afişat este estimativ.
Preţul final este calculat în funcţie de numarul de cuvinte şi il veţi primi în cel mai scurt timp, odată ce vom primi documentele necesare pentru traducere la adresa de e-mail:
office@euro-contact.ro.